Prima întrebare din aproape orice discuție nouă despre un produs e „cât durează până am un prototip?”. Răspunsul cinstit are două părți: din ce etape e făcut drumul și ce anume îl lungește sau îl scurtează. Durata exactă o stabilim pe fază, la ofertare, pentru că depinde de produs. Ce o decide e mai jos, etapă cu etapă.
Pe scurt
- Drumul de la idee la prototip are cinci etape: clarificare, concept, proiectare mecanică și electronică, prototip, testare.
- Timpul se pierde rar la masa de lucru. Se pierde între etape: cerințe care se schimbă, decizii amânate, predări între furnizori.
- Câte iterații îți trebuie ține de produs. Cât durează fiecare ține de cum e organizat proiectul.
- Prototipul e o etapă. Rezultatul dezvoltării e prima versiune funcțională, V1, cu documentația ei.
1. Clarificare: ce trebuie să facă produsul
Discutăm ideea, problema pe care o rezolvă produsul, unde și de cine va fi folosit și ce trebuie să demonstreze primul prototip. Din discuție rămân cerințele scrise, cu limitele lor: dimensiuni, mediu de lucru, alimentare, ce trebuie să suporte.
Scurtează drumul: știi ce trebuie să facă produsul și pentru cine. O schiță, câteva poze, un produs existent pe care vrei să-l depășești sau un model făcut deja de altcineva ajung ca punct de plecare. Nu ai nevoie de un fișier CAD.
Lungește drumul: cerințele care se schimbă după ce a început proiectarea. O funcție adăugată la jumătatea drumului poate muta carcasa, electronica și software-ul în același timp.
La proiectele complexe, între discuție și ofertă intră un studiu de fezabilitate, pentru că un răspuns serios cere proiectare, nu o estimare din ochi.
2. Concept: cum va funcționa
Alegem principiul: cum se mișcă mecanismul, ce senzori și ce componente intră, cum e alimentat, cum se comandă și cum arată produsul în mare. Uneori sunt două sau trei variante, iar tu alegi una, cu avantajele și riscurile ei pe masă.
Lungește drumul: un principiu tehnic care nu e dovedit. Dacă tot proiectul depinde de un senzor care trebuie să citească corect într-un mediu dificil, îl verificăm întâi separat, printr-un PoC. Diferența dintre PoC, MVP și prima versiune e explicată pe larg aici.
Scurtează drumul: deciziile luate în discuție, cu inginerul care proiectează, nu într-un schimb de emailuri de o săptămână.
3. Proiectare mecanică și electronică
Pornim de la modelul 3D și design, continuăm cu sistemul electric și electronic, apoi cu firmware-ul și interfața. Multe dintre ele merg în paralel, pentru că se influențează: placa electronică trebuie să încapă în carcasă, carcasa trebuie să lase căldura să iasă, iar firmware-ul trebuie să știe ce senzori are de citit.
Lungește drumul: mecanica proiectată la un furnizor și electronica la altul. Fiecare lucrează corect pe partea lui, iar problema apare la asamblare, când electronica nu încape sau un conector nu are pe unde să iasă. Al doilea factor sunt componentele cu termen lung de livrare, care pot ține pe loc un prototip altfel gata.
Scurtează drumul: mecanica, electronica și software-ul proiectate de același partener, care vede conflictele în model, nu pe piesa construită.
4. Prototipul: construiești, testezi, corectezi
Construim prototipul: structura, carcasa, sistemul electric și software-ul. Fiecare piesă se face cu tehnologia potrivită ei, prin prelucrare mecanică, structuri metalice sau printare, după material, toleranțe și cât de repede trebuie să avem piesa în mână.
Un produs fizic nu iese bine din prima. Prima variantă arată ce nu ai putut vedea în model: un suport care nu ține vibrațiile, un mecanism care se blochează, o piesă care se încălzește mai mult decât s-a calculat. Urmează corectura și o variantă nouă. Când proiectarea și atelierul sunt în același loc, o iterație ca asta durează câteva zile. Am explicat de ce în articolul despre dezvoltarea de produs în România.
Lungește drumul: testul făcut departe de cel care corectează. La proteza de mână pe care am proiectat-o pe scanarea mâinii pacientului, pacientul era la Iași, iar medicul la București. Fiecare variantă nouă însemna un drum la București pentru test, apoi reproiectare, refacerea pieselor și trimiterea lor înapoi.
5. Testare: când știi că prototipul e bun
Pentru fiecare proiect construim o schemă de testare pe cerințele standardelor din domeniul în care va lucra produsul. Rezultatele decid dacă mai e nevoie de o iterație sau poți merge mai departe.
Lungește drumul: criteriile de test stabilite abia la final. Atunci un prototip care funcționează pe masă poate pica un test la care nu s-a gândit nimeni la proiectare.
Scurtează drumul: criteriile scrise încă de la clarificare. Proiectezi pentru testul pe care trebuie să-l treci.
Prototipul nu e capătul
Un prototip care trece testele îți spune că produsul funcționează. Nu îți spune încă dacă se poate fabrica la un cost bun și la fel de fiecare dată. Pentru asta, de la primele modele proiectăm cu DfM, design for manufacturing, ca prima versiune funcțională să continue prototipul, nu să-l înlocuiască.
Rezultatul unui proiect de dezvoltare de produs e V1: produsul funcțional, împreună cu documentația lui, adică modele 3D, scheme electrice, cod și rezultate de testare. Producția de serie e un serviciu separat, care pornește de la documentația asta.
Cât durează în cazul tău
Durata nu are un standard. După prima discuție și, la proiectele complexe, după studiul de fezabilitate, primești planul de lucru cu livrabilele și termenele fiecărei faze. Fiecare fază are scopul, livrabilul și prețul stabilite înainte să înceapă.
Dacă ai un produs în minte, discută cu un inginer. Prima discuție e online și pornește de la ce trebuie să facă produsul. Dacă nu e ceva ce putem face, îți spunem de la început.
